ro | ru | en
Astăzi:18.11.2018
Noutăţi
Noutăţi
Anunţ
Аrhivă
Despre Procuratura Generală
Adunarea Generală a procurorilor
Consiliul Superior al Procurorilor
Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor
Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor
Colegiul de disciplină şi etică
Acte normative
Informaţii
Transparenţa
Cooperarea internaţională
Pentru colaboratori
Asociaţia veteranilor Procuraturii Republicii Moldova
Organizaţii obşteşti
Informaţii de contact
Secţia relaţii publice
Link-uri
Despre site

Republica Moldova, mun. Chisinau,
str. Banulescu - Bodoni, 26
Tel.: 212-042, 226-247, 225-075


Noutăţi | Noutăţi

C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă
   
Traficul de persoane în 9 luni 2018

Pe parcursul a 9 luni ale anului 2018, combaterea traficului de persoane s-a realizat prin utilizarea eficientă a resurselor umane şi materiale pentru identificarea şi pedepsirea celor implicaţi în comiterea unor astfel de crime.

Statisticile arată că, în perioada menţionată au fost înregistrate 216 infracţiuni privind traficul de persoane, migraţie ilegală şi crime conexe, comparativ cu 222 de cazuri, atestate în perioada similară a anului trecut. Din numărul total de infracţiuni înregistrate – 107 sunt cazuri de trafic de fiinţe umane (art.165 Cod penal), iar 26 sunt cazuri de trafic de copii (art.206 CP).

În această perioadă procurorii au expediat în judecată 117 cauze penale din această categorie, ceea ce constituie o majorare cu 18% faţă de perioada analogică a anului 2017. Din ele, în instanţele de judecată au fost expediate 47 cauze de trafic de fiinţe umane şi 20 cauze de trafic de copii.

De asemenea, procurorii au urmărit penal şi au deferit justiţiei 5 cauze penale vizând infracţiuni de trafic de fiinţe umane comise de grupuri criminale organizate.

Tot în acest interval procurorii au susţinut acuzarea şi au reuşit să probeze vinovăţia a 37 persoane acuzate de comiterea infracţiunilor de trafic de fiinţe umane şi trafic de copii, fiind pronunţate 29 sentinţe de condamnare. Studiul procurorilor mai relevă că persoanele condamnate pentru această categorie de infracţiuni s-au ales cu pedepse cuprinse între 4 şi 18 ani de detenţie.

În vederea asigurării continuităţii investigaţiilor financiare paralele, concomitent cu aplicarea pedepsei inculpaţilor, instanţele de judecată au dispus şi confiscarea bunurilor folosite la comiterea infracţiunilor din categoria traficului de persoane. Astfel, pe 6 cauze penale a fost dispusă confiscarea specială a trei automobile, altor bunuri şi sume băneşti, acumulate în urma infracţiunilor sau utilizate la săvârşirea acestora.

În aceeaşi perioadă, în cadrul cauzelor penale pe aceste categorii de infracţiuni au fost aplicate sechestre pe un şir de bunuri ale traficanţilor, inclusiv: 4 apartamente din capitală, 13 terenuri agricole, 4 încăperi cu altă destinaţie, 5 autoturisme şi mijloace financiare de peste 2 milioane lei.

De notat că, în scopul eficientizării activității de prevenire și combatere a infracțiunilor privind traficul de ființe umane, traficul de copii și altor infracțiuni asimilate sau conexe acestora, prin Ordinul Procurorului General din 8 decembrie 2017 a fost instituită în cadrul procuraturii „Linia Verde Antitrafic” la numărul de telefon mobil (+373)69999021 şi email-ul antitrafic@procuratura.md, unde victimele traficului pot solicita ajutor. 

De asemenea, Procuratura Generală a elaborat un set de informaţii utile destinate victimelor traficului de fiinţe umane cu privire la drepturile şi garanţiile de care acestea beneficiază. Blanchetele cu privire la drepturile şi obligaţiile victimei, precum şi cele ale părţii vătămate pot fi accesate pe site-ul instituţiei www.procuratura.md, la rubrica „Informaţii”.

Procuratura Generală în permanenţă sistematizează şi evaluează informaţiile privind starea urmăririi penale pe cauzele ce ţin de traficul de fiinţe umane. 

Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale




Noutăţi Despre Procuratura Generală Adunarea Generală a procurorilor Consiliul Superior al Procurorilor Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor
Colegiul de disciplină şi etică Acte normative Informaţii Transparenţa Cooperarea internaţională Pentru colaboratori
Asociaţia veteranilor Procuraturii Republicii Moldova Organizaţii obşteşti Informaţii de contact Secţia relaţii publice Link-uri Despre site

© 2008 Procuratura Generală a Republicii Moldova

Elaborarea şi suport tehnic: Centrul de telecomunicaţii speciale

Statistica vizitatorilor:19125058