Pedeapsă cu închisoarea, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de ființe umane și proxenetism

31.05.2023

La 16 mai 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău.      

Astfel, potrivit sentinței, o femeie în vârstă de 34 de ani, a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunilor de trafic de ființe umane (4 episoade) și proxenetism (1 episod), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de angajare a persoanelor în câmpul muncii pe o perioadă de 5 ani.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpata, în luna iunie a anului 2012, înșelând victima, precum că va activa în Cipru în calitate de prestatoare de servicii de consumație și va avea un venit în mărime de 60 000 dolari SUA, a recrutat-o și a convins-o să plece la muncă în Ciprul de Nord.

Astfel, în vederea realizării planului său criminal, i-a procurat victimei biletul avia, iar la sosire, aceasta a fost adăpostită într-un club de noapte.

Ulterior, victima a fost constrânsă la practicarea prostituției.

Aceeași inculpată, în lunile iulie - decembrie 2012, a mai recrutat trei victime cu același scop infracțional.

Tot ea, în luna decembrie a anului 2012, având intenţia îndemnării la practicarea prostituţiei a altei persoane, pentru a obține un profit, aflându-se în mun. Chișinău, a intrat în discuții cu o femeie, în vederea trezirii interesului ei de a practica prostituția. I-a comunicat că există posibilitatea de a avea un câștig financiar bun prin prestarea serviciilor sexuale contra plată în Turcia, pentru un venit zilnic de până la 500 dolari SUA.

Inculpata și-a recunoscut vinovăția pentru fapta de care a fost acuzată.

Din 2013, aceasta a părăsit Republica Moldova și s-a eschivat de la urmărirea penală, fiind extrădată în februarie 2023 și deferită justiției.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
         
Secția relații publice
          presapg@procuratura.md