Condamnat la 4 ani de închisoare pentru răpirea fostei sale iubite

16.03.2023

La 03 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Ciocana.

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 31 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru răpirea unei persoane minore, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 25 februarie 2020, aproximativ ora 15:30, la ieșirea din incinta unei școli profesionale dintr-o suburbie a mun. Chișinău,  s-a apropiat de victima minoră, care s-a dovedit a fi fosta lui prietenă, și sub pretextul de a discuta, a determinat-o să-l urmeze forțat, astfel limitându-i dreptul de a-şi manifesta posibilitatea de a se deplasa conform voinței sale.

Ulterior, tot forțat, a obligat victima să intre într-o încăpere auxiliară care se află pe un teren din extravilanul, mun. Chişinău, unde ei s-au aflat până a doua zi, la ora 17:00, după care victima, folosindu-se de situația că bărbatul a adormit, a evadat din acea încăpere.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Inculpatul a recunoscut integral vinovăția în fapta de care a fost acuzat, prin urmare, cauza în privința acestuia a fost examinată în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

16 martie 2023
Procuratura Generală