Condamnat pentru acțiuni violente cu caracter sexual, săvârșite în privința unei minore
La 24 februarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Centru.
Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 31 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru acțiuni violente cu caracter sexual, săvârșite în privința unei persoane, care nu a împlinit vârsta de 14 ani (art.172 alin. (3) lit. a) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Acuzatorii de stat nu sunt de acord cu termenul pedepsei aplicate și vor contesta cu apel sentința, din motiv că este prea blândă.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, în luna septembrie 2022, învinuitul aflându-se la domiciliul concubinei sale situat în mun. Chișinău, fiind singur împreună cu o minoră de o vârstă fragedă, care se afla în grija temporară a concubinei sale, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă, a săvârșit acțiuni violente cu caracter sexual, în privința sa.
Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
10 martie 2023
Procuratura Generală
- 3 views