Patru persoane condamnate pentru organizarea migrației ilegale
La 19 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Ungheni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Ungheni.
Potrivit sentinței, patru persoane au fost condamnate pentru organizarea migrației ilegale a mai multor cetățeni moldoveni spre spațiul Uniunii Europene (art. 362/1 alin.(2) lit. b),c) din Codul Penal), fiind stabilită o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de a câte 700 unități convenționale, ceea ce constituie 35000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități legate de organizarea intrării, șederii, tranzitorii sau ieșirii de pe teritoriul R. Moldova pe un termen de doi ani, pentru trei persoane, și 650 unități convenționale de amendă, cu aceeași pedeapsă complementară, pentru a patra persoană .
Procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, cele patru persoane, împărțind rolurile între ele, au creat o schemă bine organizată, potrivit căreia, prin confecționarea și oferirea cărților de identitate românești false, organizau șederea cetățenilor Republicii Moldova în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel, la începutul lunii februarie, anul 2022, unul din inculpați a racolat 3 persoane, cărora în schimbul unei sume de bani în mărime de 200 de euro de la fiecare, le-au promis că îi va ajuta la angajarea legală în câmpul muncii pe teritoriul Republici Federale Germania.
Banii pentru organizarea migrației ilegale a victimelor au fost transmiși complicilor, care s-au întâlnit cu victimele și au explicat detaliat cum acestea urmează să ajungă în Europa.
La fel, doi inculpați, care erau șoferi de microbuz urmau să treacă prin eludarea de la controlul vamal, trei cărți de identitate false pretins a fi eliberate pe numele victimelor, în schimbul sumei de câte 100 de euro de la fiecare victimă.
După ce li s-au adus la cunoștință toate condițiile ilegale respective, cele trei victime nu au mai fost de acord să plece.
În continuare, la 14 iunie 2022, de la victime au fost ridicate cărțile de identitate, care conform rapoartelor de constatare tehnico-științifică au fost apreciate ca nefiind autentice.
Inculpații și-au recunoscut vinovăția în faptele imputate.Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md