Tânăr de 22 de ani, condamnat la închisoare pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Pedeapsa mai blândă, anterior aplicată acestuia, pentru o faptă similară, nu și-a produs efectul scontat
La 14 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Ialoveni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Ialoveni.
Astfel, potrivit sentinței, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a fost recunoscut vinovat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, acțiune săvârşită de către o persoană care nu deţine permis de conducere, (art.264/1 alin.(4) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit învinuirii, la 19 iunie 2022, aproximativ la ora 20:50, inculpatul, ignorând prevederile Regulamentului Circulaliei Rutiere, care stipulează ехрrеs, сă реrsоаnei саrе conduce un autovehicul îi este interzis să соnducă în stare de ebrietate, și fără a deține permis de conducere, а condus ре una din străzile raionului Ialoveni, mijlocul de transport, iar fiind stopat și testat alcoolscopic cu араrаtul ,,Drаgеr", a fost depistat сu 0,71 mg/l alcool în aerul expirat, care соnfоrm prevederilor art. 13412 Cod penal, constituie grad avansat de ebrietate.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.
Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, or prin sentința Judecătoriei Ungheni din 22.12.2021, acesta a fost condamnat pentru o faptă similară, la pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 135 de ore.
În privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
16 martie 2023
Procuratura Generală
- 138 views