Participarea reprezentanților Procuraturilor-model pilot la Atelierul de lucru „Exigențe de excelență în activitatea Procuraturii Republicii Moldova”

28.06.2024

La 28 iunie 2024, s-a desfăşurat Atelierul de lucru „Exigențe de excelență în activitatea Procuraturii Republicii Moldova”, la care a participat Procurorul General, domnul Ion Munteanu, reprezentanți ai Departamentului de Stat al SUA, reprezentanți ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), reprezentanți ABA ROLI Moldova şi actorii principali ai evenimentului - reprezentanți ai procuraturilor teritoriale selectate drept procuraturi-model pilot - Procuratura raionului Edineț, Procuratura raionului Ocnița şi Procuratura raionului Ungheni. 

Lucrările atelierului au fost deschise de Procurorul General, domnul Ion Munteanu, ofițerul de programe al Biroului pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii din cadrul Departamentului de Stat al SUA, domnul James Smythers, membra Consiliului Superior al Procurorilor, doamna Aliona Nesterov, reprezentanții ABA ROLI Moldova, doamna Mihaela Vidaicu și doamna Elena Croitor.

Atelierul a avut drept scop familiarizarea cu rezultatele obținute în implementarea domeniilor de excelență: obiectivele atinse, obiectivele în curs de realizare, restanțe, detalii despre preluarea bunelor practici în cadrul vizitelor de studiu, provocări întâmpinate în activitate, atât legislative şi procesuale, cât şi logistice şi manageriale, viziuni asupra actualizării şi completării planurilor de dezvoltare.

În cadrul sesiunilor de întrebări-răspunsuri, reprezentanții procuraturilor-model pilot au răspuns întrebărilor colegilor pe subiect, toți participanții la eveniment fiind implicați activ în discuții şi dezbateri, având ocazia să îşi împărtășească opiniile, să vină cu sugestii şi recomandări, să împartă din expertiza instituțiilor în care își exercită activitatea, precum și să învețe din experiențele colegilor din alte instituții.

Atât Procurorul General, cât şi reprezentanții CSP, au felicitat procuraturile pentru curajul de a se angaja în acest proiect şi pentru succesele obținute.

Instruirea a fost organizată în cadrul Programului pentru Susținerea Reformei Penale și Combaterea Corupției, implementat de ABA ROLI, cu suportul financiar al Biroului pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii din cadrul Departamentului de Stat al SUA.


Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md