Condamnat la 10 ani de închisoare pentru comiterea unui omor pe strada Grenoble din capitală
La 19 octombrie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura mun. Chișinău.
Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Ialoveni, a fost recunoscut vinovat pentru omor intenționat, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
În cadrul urmăririi penale, procurorii au stabilit că, inculpatul, la 23 aprilie 2023, pe timp de seară, în timp ce se plimba cu cumnatul său pe str.Grenoble din mun. Chișinău, s-a întâlnit cu un cunoscut de al său mai vechi, care era însoțit de tatăl vitreg. Între inculpat și cunoscutul său s-a iscat o ceartă. Conform declarațiilor martorilor, cei doi, dorind să se „clarifice bărbătește”, s-au retras de pe trotuar, într-o zonă dosită de pini și s-au luat la bătaie. Inculpatul, la un moment dat, a scos un cuțit și i-a aplicat victimei mai multe lovituri, inclusiv în abdomen.
De către tatăl vitreg al victimei a fost solicitată ambulanța, însă medicii sosiți la fața locului nu au putut salva bărbatul, care a decedat în timpul intervențiilor medicale.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat.
Acesta nu este la prima abatere de ordin penal.
Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 3 просмотра