Procuratura raionului Edineț familiarizează elevii cu acțiunile de urmărire penală

08.04.2024

Procuratura Republicii Moldova continuă instruirile juridice pentru tineri, cu accent pe partea practică, demonstrații interactive și reconstituirea unor spețe reale.

Astfel că, la data de 04 aprilie 2024, în cadrul Procuraturii raionului Edineț, cu suportul colegilor polițiști de la Inspectoratul de Poliție Edineț, au fost găzduiți elevi ai Liceului Teoretic „Pan Halippa” din orașul Edineț, curioși să cunoască mai multe de după cortina investigațiilor penale.

Evenimentul a luat forma unei simulări a cercetării la fața locului într-un caz de omor, care a avut drept scop familiarizarea elevilor cu detalii despre etapele și modalitatea de desfășurare a acțiunii de urmărire penală respective. Prin intermediul acestei simulări, elevii au avut ocazia unică de a înțelege mai bine rolul și responsabilitățile procurorilor, polițiștilor și altor specialiști, antrenați în investigarea unei infracțiuni contra vieții și sănătății persoanei. S-a explicat importanța colaborării între diferite instituții de stat, scopul comun al cărora este de a asigura și contribui la înfăptuirea justiției.

Procuratura, în comun cu colegii polițiști, va continua sesiunile interactive de instruire pentru elevii din toate regiunile țării. Suntem convinși că asemenea experiențe vor avea un impact pozitiv asupra educației și conștiinței juridice a participanților.

 

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md