Participarea reprezentanților Procuraturilor-pilot la Atelierul de lucru „Implementarea cadrului de excelență a Procuraturii”
În perioada 26-27 iunie 2023, se desfășoară Atelierul de lucru „Implementarea cadrului de excelență a Procuraturii”, la care participă reprezentanți ai procuraturilor teritoriale desemnate, drept procuraturi-pilot în cadrul cărora se va implementa conceptul „Cadrul de excelență în activitatea procuraturii”.
Reamintim că, conform procesului de selecție, în calitate de procuraturi-pilot au fost desemnate Procuratura raionului Ocnița, Procuratura raionului Edineț și Procuratura raionului Ungheni.
Lucrările atelierului au fost deschise de Procurorul General interimar, domnul Ion Munteanu, directorul Biroului pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii din cadrul Departamentului de Stat al SUA domnul Brett Rose, reprezentanții ABA ROLI Moldova, doamna Elena Croitor și domnul Alexandr Zlobin.
Atelierul are drept scop familiarizarea cu Cadrul de excelență și punerea în aplicare a acestuia, prin intermediul diferitor instrumente de leadership. Tehnicile de implementare vizează managementul strategic, cooperarea eficientă cu factorii externi, încrederea și satisfacția publicului, integritatea și alte subiecte, care sunt ținute de către expertul și facilitatorul evenimentului, domnul Pim Albers, coautor al Cadrului de excelență judiciară, vice-președinte regional al Asociației Internaționale pentru Administrare Judiciară, autor al Cadrului de excelență al Procuraturii.
În cadrul primei zile de instruiri, participanții au fost implicați activ în discuții și exerciții practice, având ocazia să împărtășească din experiențele Procuraturilor în care își exercită activitatea, precum și să învețe din experiențele colegilor din alte procuraturi, precum și de la expertul moderator al evenimentului.
Instruirea a fost organizată în cadrul Programului pentru Susținerea Reformei Penale și Combaterea Corupției, implementat de ABA ROLI, cu suportul financiar al Biroului pentru Combaterea Traficului de Droguri și Aplicarea Legii din cadrul Departamentului de Stat al SUA.
- 14 просмотров