Al doilea învinuit, în dosarul privind omorul unui bărbat din anul 2018, cadavrul căruia a fost găsit într-o fântână la periferia mun.Chișinău, trimis pe banca acuzaților

28.02.2023

Procuratura mun. Chișinău, Oficiului Rîșcani a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de omor intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit. a),i), j) din Codul penal).

 

Conform circumstanțelor de fapt, învinuitul, de comun acord cu un alt bărbat, ambii - cetățeni ai Ucrainei, acționând în baza unui plan bine chibzuit, având intenția de omor premeditat al unui bărbat, care s-a dovedit a fi și el cetățean al Ucrainei, întru realizarea intenției criminale, au stabilit cu ultimul o întâlnire pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, la data de 14 mai 2018, învinuitul cu complicele său, au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, prin teritoriul necontrolat al regiunii Transnistrene.

A doua zi, în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău, a sosit și victima, care, cu un taxi, s-a deplasat în sectorul Botanica al capitalei, unde s-a întâlnit cu făptașii.

După ce toți trei s-au deplasat cu un automobil închiriat, pe traseul M5 Chișinău-Bălți, făptașii, în continuarea realizării intențiilor criminale, l-au strangulat pe bărbat. Ulterior, urmărind scopul ascunderii urmelor infracțiunii, au aruncat cadavrul victimei într-o fântână, amplasată în apropierea unei comune din municipiul Chișinău. Cadavrul a fost depistat de către un trecător, la 18 mai 2018.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv. Acesta nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Cu referire la cel de al doilea făptuitor, pentru infracțiunea descrisă, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 28 mai 2020, acesta a fost condamnat la 17 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

28 februarie 2023
Procuratura Generală

.