Au cules mere timp de 3 luni în Rusia, iar când au cerut salariul, au fost amenințați cu moartea. Inculpata – condamnată la 7 ani de închisoare
Procuratura raionului Edineț continuă lupta cu traficul de ființe umane, anunțând că la 12 martie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, pe o cauza penală de învinuire a unei femei de 33 de ani, pentru infracțiunea nominalizată, inculpata fiind condamnată la pedeapsa cu închisoare pe un termen de 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de transportarea persoanelor peste hotare sau angajarea persoanelor în câmpul muncii pe un termen de 4 ani.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Edineț, în luna iulie a anului 2018, inculpata a plasat un anunț în spațiul public, precum că se ocupă de angajarea persoanelor la muncă în Federația Rusă. Astfel, folosindu-se de situația financiară precară a unei femei, a recrutat-o și a convins-o să accepte angajarea la o livadă în regiunea orașului Voronej, Federația Rusă, promițându-i că îi va achita 2000 ruble rusești la fiecare tonă de mere culese. În aceeași lună, a organizat transportarea acesteia la locul convenit. Aceasta a fost cazată la un cămin cu circa 15 persoane în cameră, în condiții inadecvate de trai. Pentru evitarea plecării victimei, a convins-o să îi transmită pașaportul, sub pretextul perfectării unor acte. Ulterior, nu i l-a mai reîntors, pe motive inventate, precum că ar putea fi pierdut de ultima.
Pe parcursul a trei luni de zile, culegând aproximativ 2 tone de mere pe zi, a fost remunerată doar cu 5000 de ruble, iar săptămânal primea în jur de 250 de ruble pentru necesități personale.
În intervalul perioadei de timp cât а fost adăpostită victima, după circa 2 săptămâni, la solicitarea ei de a-i fi restituit pașaportul deoarece s-a îmbolnăvit și а vrut să plece асаsă, inculpata a refuzat categoric și i-a sugerat să se trateze pe loc. Aproximativ duрă 2 luni de lucru, în cadrul unui conflict iscat, din motiv сă nu i se achita salariul victimei, inculpata а intrat сu un cuțit în odaia unde locuia victima, а numit-о cu cuvinte necenzurate, amenințând-o că dacă va iniția careva conflicte, o va omorî.
Prin aceeași schemă infracțională, în aceeași perioadă, inculpata a mai recrutat un bărbat în Federația Rusă exploatându-l prin muncă la culesul zmeurei și merelor, fără a fi remunerat corespunzător.
Inculpata a pledat nevinovată. Sentința este cu drept de apel.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 1 vizualizare