Cei trei învinuiți, care au răpit un bărbat în centrul Chișinăului pentru a-l transporta în stânga Nistrului, au fost trimiși pe banca acuzaților
Procuratura municipiului Chișinău anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a trei persoane de răpirea unui bărbat în centrul capitalei.

Potrivit datelor anchetei, în dimineața lui 6 februarie 2025, organele de urmărire penală au fost sesizate, privind un caz de răpire a unei persoane în apropierea unui hotel din sectorul Centru al capitalei. Făptuitorii ar fi transportat victima cu un automobil în direcția regiunii transnistrene.
În urma sesizării, a fost pornită urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de răpire a unei persoane, prevăzută de art. 164 alin. 2 lit. e) din Codul penal.
În privința acuzaților, au fost aplicate măsuri preventive sub formă de arest preventiv, în vigoare inclusiv la momentul expedierii cauzei în instanța de judecată.
Învinuiții au refuzat să facă declarații pe caz.
Aceștia riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 126 vizualizări