Condamnat la 12 ani de închisoare pentru omorul amicului de pahar
La 28 iulie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura mun. Chișinău.
Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 52 de ani, originar din mun.Chișinău, a fost recunoscut vinovat pentru omor, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la data de 03 februarie 2023, pe timp de seară, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al mun. Chișinău, după consumul de băuturi alcoolice cu vecinul de cameră, în urma unui conflict, sub pretextul exprimării în adresa sa cu cuvinte necenzurate, i-a aplicat amicului său de pahar o lovitură în regiunea hemitoracelui stâng cu un cuțit de bucătărie.
În rezultatul acesteia, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale incompatibile cu viața, decesul survenind la fața locului.
Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 2 vizualizări