Condamnat la 14 ani de închisoare pentru că împreună cu alți amici au bătut un bărbat, care urmare a leziunilor cauzate a decedat

19.09.2022

La 13 septembrie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat dispozitivul sentinței de condamnare la 14 ani închisoare a unui tânăr, în vârstă de 22 ani. Sentința motivată urmează a fi pronunțată la 01 noiembrie 2022.

Așadar, acestuia i se incriminează săvârșirea a două capete de acuzare, manifestate prin huliganism (art. 287 alin. (2) din Cod penal) și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care au provocat decesul victimei (art. 151 alin. (4) din Cod penal).

Mai exact, bărbatul vizat este acuzat că în seara zilei de 12 septembrie  2021, în timp ce se afla în curtea unei case din sectorul Ciocana al capitalei, împreună cu o altă persoană, cu care consumase anterior băuturi alcoolice, l-au bătut pe un bărbat, până ce acesta și-a pierdut cunoștința, cauzându-i ultimului dureri fizice.

Tot în aceiași seară, bărbatul condamnat, împreună cu alți trei bărbați, au inițiat un conflict cu un alt bărbat, care era cunoscutul primei victime bătute mai devreme, căruia i-au aplicat două lovituri cu un palet din lemn în regiunea capului de la care acesta a căzut jos. Ulterior, i-au aplicat multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite regiuni ale corpului, iar în timp ce victima se afla în stare inconștientă, unul din complici a sărit cu picioarele peste capul acestuia, care în urma leziunilor grave primite a decedat.

Menționăm că, unul dintre cei trei complici ai bărbatului, actualmente se ascunde de organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare, pe când alți doi complici, au fost deja condamnați la închisoare pe un termen 6 ani și 5 luni, și respectiv 5 ani închisoare. Precizăm că, aceștia au primit pedepse mai blânde, având în vedere faptul că și-au recunoscut integral vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate, fiind judecați în baza unei proceduri simplificate, astfel beneficiind de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Concretizăm că, bărbatul condamnat la 14 ani închisoare nu și-a recunoscut vinovăția. Astfel, acesta s-a aflat în arest preventiv pe toată perioada desfășurării procesului penal, măsura care a fost menținută și de către instanța de judecată până la intrarea sentinței în vigoare.

De asemenea, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul succesorului bărbatului decedat a sumei de 55 mii lei cu titlu de prejudiciu material și  moral cauzat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

19 septembrie 2022
Procuratura Generală