Condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul concubinei
Procuratura raionului Strășeni anunță că, la 30 aprilie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Strășeni, sediul Central, pe o cauză penală de învinuire a unui bărbat, în comiterea omorului concubinei.
Instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 16 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Strășeni, inculpatul, la 07 februarie, curent, aflându-se în satul Căpriana, r-nul Strășeni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, având asupra sa un cuțit, în jurul orei 10:00 s-a deplasat la domiciliul unui consătean, unde cunoștea că se află concubina sa. Intrând în locuința ultimului, s-a apropiat de femeie și a înjunghiat-o de patru ori, dintre care de două ori în abdomen, o dată în mână și o dată în regiunea cutiei toracice. În urma leziunilor suportate, victima a decedat.
Fiul părții vătămate a declarat că mama sa era deseori maltratată de inculpat.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.
Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
03 mai 2024
Procuratura Generală
- 93 vizualizări