Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru infracțiuni sexuale comise în privința minorilor

06.06.2023

       La data de 30 mai 2023, a fost pronunțată o sentință prin care un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 14 ani (art.171 alin.3 lit.b) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 13 ani și 4 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

       Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, într-o noapte din toamna anului 2019, inculpatul, fiind in stare de ebrietate аlсооliсă, aflându-se lа domiciliul prietenului său, aflat într-un sat din centrul țării, având scopul satisfacerii poftei sexuale, știind cu certitudine сă fiica minoră a prietenului său nu а atins vârsta de 14 ani și este in imposibilitate de а se арăra și de a-și exprima voința, din motivul vârstei fragede, a amenințat-o cu un cuțit, și а întreținut cu еа un raport sexual, contrar voinței acesteia. 

       Totodată, un alt inculpat, într-o altă cauză penală s-a dovedit a fi tatăl fetei violate, care a fost condamnat printr-o sentință pronunțată la 19 mai 2023, la 16 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru violență în familie (art.201 alin.(2) lit.a) din Codul penal) față de soție și copiii săi și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite (art.172 alin.(3), lit.a), b) din Codul penal) manifestate față de fiul său de 9 ani.

        Atât în cadrul urmăririi penale cât și ре parcursul cercetării judecătorești, ambii inculpați au pledat nevinovați.

        Sentințele sunt cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

       Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

06 iunie 2023
Procuratura Generală