Două căprioare sălbatice, vânate ilegal la Dondușeni. Făptașii – condamnați penal
Procuratura raionului Dondușeni a obținut o sentință de condamnare a două persoane, acuzate de vânat ilegal, infracțiune prevăzută de art.233 alin.(1) din Codul penal, după semnele calificative: „vânatul fără autorizația corespunzătoare, cu unelte şi metode nepermise (braconajul), dacă acesta a cauzat daune ce depășesc 200 de unități convenționale”.
Procurorii de la Dondușeni i-au acuzat de faptul că în ianuarie 2024, bărbatul de 45 de ani, fiind deținător al carnetului de vânător, de comun acord cu un bărbat de 59 de ani, fără a deține fișa de recoltare și autorizația corespunzătoare, iar ultimul și fără a deține carnetul de vânător, având scopul vânării ilegale prin metode și unelte nepermise, au instalat mai multe lațuri, într-o pădure din extravilanul satului Horodiște, raionul Dondușeni, cu ajutorul cărora au fost capturate două căprioare sălbatice, cu vârsta de aproximativ 2 ani, un mascul și o femelă. Astfel, regnului animal i-a fost cauzată o daună materială în sumă totală de 25 000 lei.
Inculpații au pledat nevinovați.
Prin sentința recent pronunțată de Judecătoria Edineț, sediul Briceni, inculpații au fost recunoscuți culpabili de comiterea infracțiunii, fiindu-le aplicată o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de a câte 600 unități convenționale, echivalentul a 30 000 lei.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de către întreprinderea pentru silvicultură prejudiciată, fiind dispusă încasarea în beneficiul acesteia, a sumei de 25 000 lei în contul recuperării prejudiciului material cauzat.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege, la Curtea de Apel Bălţi.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 131 vizualizări