A fost pronunțată sentința în cazul celor patru tineri, care acum 4 luni, au atacat un bărbat într-un local din sectorul Râșcani al capitalei. Procurorii vor contesta sentința din motivul pedepsei prea blânde
Conform învinuirii înaintate de procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, la 18 februarie 2023, aproximativ ora 18:10, inculpații (doi tineri și două tinere cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani), aflându-se într-un local din sectorul Râșcani al mun. Chişinău, în prezenţa vizitatorilor, încălcând ordinea publică şi desconsiderând normele etice general acceptate, fără careva motive, au iniţiat un conflict cu un bărbat, în cadrul căruia l-au numit pe acesta cu cuvinte necenzurate, după care, unul din tineri i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în spate, în timp ce ceilalți inculpați i-au aplicat părții vătămate multiple lovituri cu pumnii şi picioarele peste diferite părți ale corpului.
La 12 iunie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința pe caz. Potrivit acesteia, unul din inculpați a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea parțială a executării pedepsei, astfel că el urmează să execute jumătate din pedeapsă în penitenciar de tip semiînchis, iar executarea pedepsei de încă 1 an și 6 luni de închisoare, se suspendă condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.
În privința celui de al doilea inculpat, a fost aplicată pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 2 ani, cu condiţia că inculpatul, în termenul de probă va presta 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii și va accepta să fie supus monitorizării electronice în primele 6 luni de la devenirea definitivă a sentinței și va respecta alte condiții stabilite de instanță.
Una din tinere a fost condamnată la 4 luni de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 1 an, iar a doua tânără a fost liberată de răspundere penală cu aplicarea în raport cu aceasta a măsurilor de constrângere cu caracter educativ și anume încredinţarea minorei pentru supraveghere autorității tutelare de la locul de trai al acesteia.
Procurorii nu sunt de acord cu sentința pronunțată și o vor contesta din motivul pedepsei prea blânde aplicate inculpaților.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
19 iunie 2023
Procuratura Generală