A fost pronunțată sentința de condamnare în cauza privind violul unei tinere cu dizabilități mintale. Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel, din motivul blândeții pedepsei
La data de 14 martie 2024, a fost pronunțată o sentință de condamnare a doi tineri de 26 și, respectiv, 27 de ani, pentru comiterea infracțiunii de viol. Ambii au fost recunoscuți vinovați în baza art. 171 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Un inculpat a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar al doilea – la 8 ani de închisoare.
Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel, din motivul blândeții pedepsei.
Reamintim că, potrivit învinuirii, inculpații, la 17 septembrie 2023, pe timp de zi, fiind ambii în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, în urma înțelegerii prealabile, sub pretextul consumului de bere, au ademenit-o pe partea vătămată, care s-a dovedit a fi o tânără de 18 ani, la domiciliul unuia din inculpați, amplasat într-un sat din nordul țării.
După ce în trei au consumat bere, bărbații, cunoscând că victima suferă de o maladie psihică care îi limitează capacitatea deplină de a-și da seama de acțiunile efectuate în privința sa și să le dirijeze, precum și prin constrângere fizică și psihică, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu palma în regiunea feței și amenințarea cu omor, forțat au dezbrăcat-o și au violat-o.
În privința inculpaților, a fost menținută măsura preventivă – arestul preventiv, până la definitivarea sentinței.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
20 martie 2024
Procuratura Generală
- 4 vizualizări