Grup criminal organizat, specializat în furturi de la agenți economici, destructurat de procurori și polițiști

12.10.2023

Procuratura raionului Ialoveni în comun cu angajații Direcției investigații criminale a INI, angajații Inspectoratului de Poliție Ialoveni și Hîncești cu suportul BPDS „Fulger” au realizat o operațiune în comun, în rezultatul căreia a fost destructurată activitatea unei grupări criminale, specializate în furtul mijloacelor bănești din safeurile agenților economici, comise atât de pe teritoriul raionului Ialoveni, precum și în alte raioane (23 de episoade). În rezultat au fost reținuți 6 membri ai acesteia. 

Astfel, în rezultatul acțiunilor infracționale ale grupării, au fost sustrase mijloace bănești în sumă totală de peste 2 milioane de lei.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile și în unitățile de transport ale suspecților, au fost depistate și ridicate, mijloace bănești, răngi metalice, mijloace de comunicare securizată, precum și alte bunuri sustrase.

Totodată, datorită acțiunilor coordonate și planificate ale grupului de urmărire penală, în comun cu angajații IGPF s-a reușit reținerea unui suspect, care reușise să se ascundă în momentul efectuării percheziției și care intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova prin unul din punctele de trecere ale frontierei de stat.

Este de menționat că unii din membrii grupului infracțional sunt inculpați într-o cauză penală pentru comiterea infracțiunilor similare, cauză care la moment se examinează de către instanța de judecată.

În privința tuturor membrilor grupului criminal, de către procurori, a fost solicitată aplicarea măsurii preventive - arestul preventiv.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md