Grup criminal organizat trimis pe banca acuzaților pentru mai multe furturi comise la Ialoveni precum și în alte raioane ale țării. Prejudiciu – peste 2,7 milioane de lei
Procuratura raionului Ialoveni împreună cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni au expediat în judecată o cauză penală în privința unui grup criminal organizat constituit din cinci persoane, acuzate de mai multe infracțiuni, inclusiv furturi prin pătrundere.
Potrivit materialelor cauzei penale, cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 31 de ani, originari din raioanele Leova și Ialoveni, au creat în prealabil o reuniune stabilă de persoane în vederea comiterii mai multor infracțiuni.
Etapele infracționale constau în: identificarea locurilor în care se aflau safeuri, terminale de plată, sau alte bunuri de valoare care prezentau interes material, precum şi a potențialelor victime deținătoare de mijloace bănești, pregătirea obiectelor special adaptate pentru spargere, dotarea cu stații radio portabile de comunicare, deghizarea în vederea ascunderii identității pentru a comite sustragerile.
Prin urmare, în perioada aprilie - octombrie 2023, făptașii au comis 19 episoade de furt, fiind sustrase bunuri, preponderent, bani din safeurile magazinelor, întreprinderilor, cauzând un prejudiciu material părților vătămate de peste 2 700 000 lei.
Unuia din învinuiți i se impută și 3 episoade de trecere ilegală a frontierei de stat, care ar fi fost comisă de acesta la începutul anului 2023. Acesta ar fi părăsit ilegal teritoriul Republicii Moldova, intrând pe teritoriul României.
Potrivit legii, furtul comis de un grup criminal organizat (art.46, 186 alin.(5) din Codul penal) se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12 ani, trecerea ilegală a frontierei de stat (art.362 alin.(1) din Codul penal) se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Sectia relatii publice
presapg@procuratura.md
- 116 vizualizări