A încercat să își omoare cumnatul, dar nu i-a reușit. Făptuitorul – condamnat la 15 ani de închisoare
Procuratura raionului Hîncești informează despre condamnarea unei persoane pentru tentativă de omor.
Reieșind din actul de învinuire, la 13 iulie 2022, pe timp de zi, inculpatul se afla la domiciliu împreună cu soția sa într-un sat din raionul Hîncești. În vizită la ei a venit fratele soției lui, cu care a consumat băuturi alcoolice. Ulterior, cei doi bărbați au intrat într-o altercație, în cadrul căreia, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în regiunea cutiei toracice cumnatului său. Victima a ieșit afară sângerând, iar vecinii au chemat ambulanța.
Din motive independente de voința făptuitorului, decesul părții vătămate nu a survenit. Conform raportului de expertiză judiciară, ultimei i-au fost cauzate: plagă tăiată a cutiei toracice pe dreapta anterior (2 cm), leziuni ce generează dereglări de sănătate de scurtă durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămări corporale ușoare.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar la 17 aprilie 2024, de către Judecătoria Hîncești, sediul Central, acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii și condamnat la 15 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău în termenul prevăzut de lege.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 3 vizualizări