Justiția prietenoasă copilului – subiect de discuție în cadrul unei întrevederi ai procurorilor din Republica Moldova și Uzbekistan
La 26 noiembrie 2025, în incinta Procuraturii Generale a avut loc o întrevedere oficială între reprezentanții instituției și delegația procurorilor și altor funcționari din Republica Uzbekistan. Discuțiile au abordat aspecte ce țin de investigarea cazurilor care implică copiii victime și martori ai infracțiunilor, precum și procedurile prietenoase de audiere a acestora, cu aplicarea tehnicilor adaptate vârstei și necesităților fiecărui copil.
Un subiect central al dialogului l-a constituit aplicarea procedurilor menționate. Reprezentanții Procuraturii Generale au prezentat experiența Republicii Moldova în organizarea audierilor în condiții speciale, menite să prevină revictimizarea copiilor și să asigure desfășurarea procesului penal într-un mediu sigur și adecvat acestora.
A fost evidențiată importanța serviciilor prestate de Centrul regional de asistență integrată pentru copiii victime și martori ai infracțiunilor, de tip Barnahus, care oferă, în aceeași locație, asistență juridică, psihologică, medicală și socială specializată. Aceste servicii permit intervenții imediate, coordonate și profesioniste, facilitând în același timp colectarea probelor pertinente, concludente și utile pentru desfășurarea eficientă a urmăririi penale.
Prin proceduri specializate, cooperare interinstituțională și funcționarea Centrului Barnahus, este garantată protecția integrității psihice și emoționale a copiilor, fiind redus riscul revictimizării, ceea ce fortifică calitatea actului de justiție.
Republica Moldova dispune de cadru normativ și de mecanisme instituționale consolidate, care permit alinierea sistemului național de justiție la cele mai înalte standarde internaționale în domeniul protecției copiilor victime sau martori ai infracțiunilor.
Întâlnirea a constituit o platformă importantă de cooperare și un cadru constructiv pentru promovarea standardelor internaționale în domeniul protecției copilului, reafirmând angajamentul Procuraturii Generale pentru un sistem de justiție modern, eficient și orientat spre protejarea interesului superior al copilului.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 58 vizualizări
