Medic din Ungheni, condamnat pentru malpraxis
La 04 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Ungheni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Ungheni.
Potrivit sentinței, un șef al Unității de Primire Urgențe din raionul IMSP SR Ungheni, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale (art.213 lit.b) din Codul penal).
Executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 3 ani.
Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului în scopul reparării prejudiciului moral și material cauzat prin infracțiune, precum și a compensării cheltuielilor judiciare a sumei de 346 860 lei.
Procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, activând în calitate de șef al Unității de Primiri Urgențe, din cadrul IMSP SR Ungheni, la 09 noiembrie 2018, aflându-se în serviciul de gardă, sfidând prevederile legale care reglementează activitatea medicilor, contrar Standardelor și Protocoalelor clinice aprobate de Ministerul Sănătății, nu a apreciat severitatea stării clinice a unui pacient, care s-a adresat la Unitatea de Primiri Urgențe, la 09 noiembrie 2018, aproximativ la ora 21:00, nu a stabilit diagnosticul clinic definitiv, nu a alcătuit şi îndeplinit un plan de examinare şi tratament corespunzător şi l-a plasat pe acesta în secția Psihonarcologie din cadrul IMSP SR Ungheni, unde nu a fost supravegheat în dinamică.
Prin urmare, la 10 noiembrie 2018, ora 00:45 pacientul a decedat în rezultatul unui stop cardiac, cauzat de cardiomiopatie (toxică), pe fundalul stării de ebrietate alcoolice avansate.
Inculpatul a pledat nevinovat.
În privința inculpatului, instanța de judecată a aplicat măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 13 vizualizări