Participarea delegației Procuraturii la cea de-a 11-a sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției
În perioada 15–19 decembrie 2025, o delegație a Procuraturii Republicii Moldova participă la cea de-a 11-a sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției (COSP UNCAC), care se desfășoară la Doha, Statul Qatar, organizată de Guvernul Qatarului și Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), care reunește lideri pentru a discuta despre combaterea corupției prin sesiuni plenare, dialoguri de nivel înalt și evenimente speciale.
Delegația Republicii Moldova este una extinsă și este condusă de Procurorul General interimar, domnul Alexandru Machidon, din componența acesteia făcând parte și reprezentanți ai Procuraturii Anticorupție, Centrului Național Anticorupție și Agenției de Recuperarea a Bunurilor Infracționale.
Conferința COSP UNCAC reprezintă principalul for internațional de evaluare și coordonare a implementării Convenției ONU împotriva Corupției, reunind statele părți, organizații internaționale și regionale, precum și experți în domeniu. Evenimentul oferă un cadru esențial pentru schimbul de bune practici, consolidarea cooperării internaționale și identificarea soluțiilor comune pentru combaterea eficientă a corupției.
Agenda sesiunii include subiecte de actualitate, precum prevenirea și combaterea corupției, recuperarea activelor provenite din infracțiuni, cooperarea judiciară internațională, utilizarea instrumentelor moderne de investigare, precum și consolidarea capacităților instituționale ale autorităților de aplicare a legii. Totodată, sunt abordate aspecte ce țin de implementarea mecanismului de evaluare a UNCAC și de alinierea politicilor naționale la standardele internaționale în materie.
În marja Conferinței, procurorii din cadrul delegației Republicii Moldova au stabilit și desfășoară întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai autorităților competente din mai multe state, inclusiv Marea Britanie, Singapore, Emiratele Arabe Unite, China, Polonia, Muntenegru, Azerbaidjan, Ucraina, România și Armenia, precum și cu reprezentanți ai Inițiativei Regionale Anticorupție (RAI). Discuțiile vizează asistența în investigații de interes comun, schimbul de informații, precum și politici și planificări strategice în domeniul combaterii corupției, inclusiv la nivel regional.
Participarea Procuraturii la acest eveniment internațional reflectă angajamentul ferm al Republicii Moldova de a consolida cooperarea internațională, de a prelua bune practici și de a întări eforturile naționale de prevenire și combatere a corupției, în conformitate cu standardele și obligațiile asumate la nivel internațional.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 51 vizualizări
