Pedeapsă cu 13 ani de închisoare pentru un bărbat care și-a abuzat sexual fiica vitregă
Potrivit sentinței din 06 noiembrie 2023, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de hărțuire sexuală (art.173 din Codul penal) și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, săvârșite cu bună-știință în privința unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani (art.172 alin.(3) lit.a) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 13 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Instanța a mai dispus menținerea măsurii preventive - arestarea preventivă în privința inculpatului până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în vara anului 2018, fiind sub influența alcoolului, la domiciliu său aflat într-un sat din centrul țării, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, cunoscând cu certitudine că fiica sa vitregă avea vârsta de 11 ani, a purtat cu minora discuții cu caracter obscen și a săvârșit în privința acesteia alte acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.
Acțiunile acestuia s-au repetat pe parcursul anilor 2018-2021.
În anul 2021, bărbatul i-a propus fetei să întrețină un raport sexual, creând astfel o atmosferă degradantă și umilitoare, provocându-i minorei puternice suferințe psihice, fapte încadrate juridic drept hărțuire sexuală.
Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.
Sentința este cu drept de contestare cu apel în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
09 noiembrie 2023
Procuratura Generală
- 8 vizualizări