Pedeapsă de 13 ani de închisoare, pentru un bărbat de 45 de ani, care și-a molestat sexual fiica minoră

28.02.2023

La 27 februarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Fălești.       

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 45 de ani, a fost recunoscut vinovat de acțiuni violente cu caracter sexual (art. 172 alin.(3) lit. a), b) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, în perioada cuprinsă între lunile iunie  - octombrie 2022, în timp ce se afla la domiciliul său din raionul Fălești, urmărind scopul obținerii unei satisfaceri sexuale în formă perversă cu fiica sa minoră, care se afla în grija, și educarea sa și despre care cunoștea cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 14 ani, intenționat, aplicând constrângerea fizică, și psihică, profitând de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra și de a percepe corect acțiunile ce se petrec cu ea din cauza vârstei fragede, și-a realizat intenția criminală.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate. În privința acestuia a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

28 februarie 2023
Procuratura Generală