Pentru violență în familie și huliganism, își va petrece următorii 5 ani după gratii

Violență în familie / huliganism - Condamnare
24.03.2025

Datorită diligenței procurorilor și polițiștilor de la Edineț a fost posibilă condamnarea unui bărbat de 34 de ani, acuzat de violență în familie și huliganism. Mai exact, printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoriei Edineț, sediul Central, inculpatul, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de 5 ani de închisoare.

Potrivit acuzațiilor formulate de procurori, la data de 14 decembrie 2024, inculpatul, aflându-se sub influența alcoolului, a inițiat un conflict violent în curtea unui imobil din orașul Edineț. Acesta și-a agresat concubina de 26 de ani și fostul concubin al acesteia, iar în timpul altercației a luat forțat copilul lor comun, în vârstă de 1 an, și a plecat de la fața locului.

Fiind ajuns din urmă de concubină, care avea în brațe și al doilea copil, de doar câteva luni, inculpatul a scos un cuțit de bucătărie, îndreptând lama acestuia spre gâtul pruncului, amenințând că îi va curma viața. În urma altercației, femeia a reușit să își ia copilul, însă a fost agresată fizic, fiind îmbrâncită împreună cu cei doi minori. Totodată, inculpatul l-a atacat violent și pe fostul concubin al acesteia, aplicându-i lovituri și mușcându-l de ureche.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 


Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md