Procurorii au obținut condamnarea definitivă la ani grei de închisoare, a cinci foști polițiști acuzați de tortură
Datorită diligenței depuse de procurorii din Procuratura de circumscripție Bălți și Procuratura raionului Râșcani, în instanța de apel a fost posibilă condamnarea a cinci foști polițiști acuzați de tortură.
Așadar, inițial, prin sentinţa Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani din 09.07.2021, primul inculpat, în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracţiunii prevăzute de art.166/1 alin.(1), art.166/1 alin.(2) lit.a) şi art.166/1 alin.(2) lit.c) CP, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii și de a exercita activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pe un termen de 5 ani. În temeiul art.90 CP, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 5 ani.
Prin aceeași sentință, alți trei inculpați, în vârstă de 32, 37, și 38 de ani au fost recunoscuți vinovați pentru art.166/1 alin.(2) lit.c) CP şi li s-a aplicat o sancţiune sub formă de 4 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 5 ani, la fel, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 4 ani.
Prin aceeași sentință, ultimul inculpat în vârstă de 47 de ani, a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracţiunii prevăzute de art.166/1 alin.(2) lit.c) și d) CP şi i s-a aplicat o sancţiune sub formă de 5 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 5 ani, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probațiune de 4 ani.
Nefiind de acord cu sentința, acuzatorii de stat din Procuratura raionului Râșcani au atacat-o cu apel, solicitând ca inculpații să fie recunoscuți culpabili, inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art.166/1 alin.(4) lit.c) CP, cu stabilirea unei sancțiuni mai aspre, inclusiv cu executarea reală a pedepsei închisorii.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 august 2024, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre prin care toți inculpații au fost condamnați inclusiv pentru art.166/1 alin.(4) lit.c) CP, primul inculpat fiind sancționat cu 9 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii și de a exercita activitate în cadrul MAI pe un termen de 11 ani. Alți trei inculpați au fost sancționați cu 8 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 10 ani. Unuia din inculpați i-a fost stabilită pedeapsa cu 8 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 10 ani.
Potrivit acuzării, inculpatul de 40 de ani, activând în calitate de comandant de grupă în Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, împreună cu ceilalți inculpați, colegi ai săi, pe perioada 27-29 septembrie 2013, au fost dislocați pe teritoriul raionului Rîşcani, fiind cazaţi într-un cămin. La 29 septembrie 2013, în jurul orei 14:00, acesta, aflându-se în sala de odihnă a căminului menționat, cu alţi colegi de serviciu, l-a chemat pe un minor şi, în timpul discuţiei cu acesta, l-a întrebat unde se află un alt elev. Pe motiv că minorul nu i-a răspuns, l-a supus unui tratament inuman şi degradant, manifestat prin aplicarea de lovituri cu pumnul în regiunea feţei şi corpului, cauzându-i, conform raportului de expertiză, vătămări corporale neînsemnate sub formă de echimoză pe mucoasa cavităţii bucale pe stânga.
În aceeași zi, inculpatul, aflându-se în aceeași cameră de odihnă, fiind îmbrăcat în uniforma de serviciu şi fiind însoţit de către alt inculpat, l-a chemat pe un alt elev şi, numindu-l cu cuvinte necenzurate, l-a lovit cu pumnul în regiunea feţei. Ulterior, cu scopul de a-l pedepsi pe elev, toți cinci s-au îndreptat spre stadionul din preajmă. Făptașii l-au doborât la pământ, l-au maltratat, lovindu-l cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului. Ulterior, răsucindu-i mâinile la spate, l-au condus cu forţa în cămin, unde au continuat să îl maltrateze, cauzându-i echimoză a ochiului drept, excoriaţie a buzei. Ulterior, i-au spălat faţa de sânge şi l-au dus pe hol, unde unul din inculpați l-a strâns de gât şi i-a aplicat câteva lovituri cu picioarele peste cap.
În timpul maltratărilor, inculpatul de 47 de ani a luat arma din dotare, automat de model „AKMS” încărcându-l cu cartuşe și a efectuat o împuşcătură în tavan. După aceasta, în timp ce minorul se afla la perete, aflându-se la un metru distanţă de ultimul, a îndreptat spre el arma din dotare încărcată, din care a efectuat o împuşcătură în direcţia piciorului stâng al victimei, cauzându-i excoriaţii a coapsei stângi, cât şi deteriorându-i pantalonii sportivi. În continuarea acţiunilor sale ilegale, inculpatul l-a electrocutat pe minor cu un aparat cu electroșoc.
Într-un alt episod infracțional comis cu o zi mai devreme, inculpatul de 40 de ani, aflându-se în s. Borosenii Noi, raionul Rîşcani, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu şi echipat cu arma din dotare, după ce un ofițer de patrulare a oprit un automobil, s-a apropiat de acesta şi fără vre-o solicitare legitimă, l-a scos din salonul automobilului pe şofer, rupându-i tricoul. Pentru a-şi demonstra supremaţia, l-a imobilizat, lovindu-l cu picioarele încălţate în cizme, peste gambele ambelor picioare, cauzându-i echimoze şi hematoame pe ambele gambe, ce corespund categoriei -vătămări corporale uşoare.
Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 274 vizualizări