Și-a înjunghiat verișorul, dar nu a reușit să-și ducă intenția de omor până la capăt. Inculpatul va sta 15 ani după gratii

tentativă de omor - condamnare
28.03.2025

Procuratura raionului Edineț împreună cu Inspectoratul de Poliție Edineț continuă lupta cu infracțiunile contra vieții și sănătății, anunțând că un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor. 

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Edineț, la data de 02 octombrie 2024, pe timp de seară, inculpatul, aflându-se în gospodăria vărului său din mun. Edineţ, în urma unui conflict verbal pe care îl avuse cu ultimul, i-a aplicat două lovituri cu cuţitul: una în regiunea cutiei toracice şi una în regiunea piciorului stâng.

Acesta a dorit să continue aplicarea loviturilor, însă victima a ripostat, iar o terță persoană a intervenit în vederea stopării acțiunilor ilegale.

Ca rezultat, victimei i-a fost lezat plămânul și alte organe, vătămări, care potrivit experților medico-legali se califică drept grave.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința este cu drept de apel.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md