Tânăr din Glodeni, condamnat la 17 ani de închisoare pentru că și-a strangulat consăteanul cu un pulover
Procuratura raionului Glodeni anunță că, la data de 29 martie 2024, de către Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, a fost pronunțată sentința de condamnare a unui tânăr de 22 de ani, originar din raionul Glodeni, învinuit de omor intenționat comis cu deosebită cruzime.
De către acuzatorii de stat de la Glodeni, inculpatul a fost învinuit de faptul că, la data de 02 noiembrie 2023, aproximativ la ora 19:00, aflându-se în gospodăria victimei, care s-a dovedit a fi consăteanul său, în vârstă de 53 de ani, după ce împreună au consumat băuturi alcoolice, în procesul conflictului ce s-a iscat subit între el și victimă, i-a aplicat o lovitură cu palma în regiunea feței, de la care persoana a căzut la sol. După ce s-a ridicat, bărbatul l-a înjurat pe inculpat, fapt ce l-a înfuriat pe acesta. Din motiv de răzbunare, profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datora intoxicației alcoolice grave, (în sângele victimei fiind depistată concentrația de 3,75 g/1 de alcool), factor care a determinat incapacitatea ultimului de a opune careva rezistență și de a se apăra, s-a dezbrăcat de puloverul său, pe care l-a înfășurat în jurul gâtului victimei sub formă de laț și a ținut-o în asemenea mod aproximativ 20-30 minute, până la survenirea decesului în urma asfixiei mecanice prin strangulare.
Prin sentința Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, inculpatul a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii și condamnat la 17 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Instanța a mai dispus încasarea de la inculpat, în contul statului, a cheltuielilor de judecată în sumă de 21 600,50 lei.
Măsura preventivă aplicată inculpatului sub formă de arest preventiv, a fost menținută, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 11 vizualizări