2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal și ai INI, anunță pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova.
Prin comparație cu captura de contrabandă cu valută din 22 aprilie anunțată de autorități, acum banii au fost introduși în țară de către pasagerii a două curse avia, prin Istanbul, la sfârșit de aprilie și început de mai 2024.
Potrivit oamenilor legii, cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au adus banii.
Persoanele au avut rol de cărăuși ai banilor, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani.
Astfel, la revenire, persoanele au fost percheziționate la Aeroport, iar banii au fost indisponibilizați în calitate de probă în dosarul penal. De asemenea, au fost ridicate pentru cercetare și telefoane mobile (de modele identice, prezumându-se preliminar că le-ar fi fost oferite în scopul comunicării la subiectul introducerii ilegale a banilor în țară).
Acțiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii originii și destinației banilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției și garanții procedurale, potrivit legii.
# # #
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 1 просмотр