Arestată, după organizarea plecării și muncii în Franța și Germania a bărbaților din Moldova, cu acte false din România

migrație ilegală
19.08.2024

  • Oferte de muncă în domeniul mecanicii și logisticii

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea unei femei care le propunea bărbaților de lucru în Franța și Germania, în baza actelor de identitate false din România.

Ulterior falsificării actelor, învinuita cu vârsta de 58 de ani din Chișinău și complicii acesteia în curs de stabilire, le legalizau șederea și munca acestora în Uniunea Europeană, prin elaborarea contractelor de muncă și asigurărilor medicale. Astfel, până să cadă în plasa lor, aceștia le propuneau bărbaților din Moldova locuri de muncă în afara țării, în domeniul mecanicii și logisticii.

Faptele au avut loc începând din 2018, până la denunțarea schemei de către cinci bărbați și pornirea dosarului penal în luna mai 2024, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În cadrul perchezițiilor la domiciul acesteia, au fost ridicate câteva cărți de identitate din România, prezumtiv cu semne de falsificare. După reținerea femeii, aceasta a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Totuși, procurorii PCCOCS au solicitat plasarea acesteia în arest preventiv, pentru asigurarea reușitei investigațiilor, timp în care aceasta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Prin urmare, procurorii vor contesta la Curtea de Apel Chișinău și vor solicita plasarea ei în arest preventiv.

# # #

Emil Gaitur, comunicator PCCOCS

Contact: presapccocs@procuratura.md