Bărbatul inculpat în cazul tentativei de contrabandă cu peste 1,5 milioane euro la Vama Leușeni – condamnat
![](/pccocs/sites/procuratura.md.pccocs/files/styles/article_main/public/2024-01/image_2024-01-16_093543584.png)
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care încercase să introducă în țară o sumă de peste 1,6 milioane EUR, prin punctul vamal Leușeni, în aprilie 2020.
Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la 3 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de 2 ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.
Procurorii PCCOCS vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei de 4 ani închisoare, cu ispășire reală a pedepsei. De asemenea, acuzatorii de stat vor solicita încasarea în favoarea statului a costului de peste 300.000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii.
Investigațiile privind proveniența și destinația banilor continuă.
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 3 просмотра