Condamnată la 7 ani închisoare pentru exploatare sexuală, după ce i-a promis muncă de dereticătoare într-un restaurant din Turcia. Victima a evadat din apartament
- Ajutată de fosta cumnată să evadeze, în preajma centrului comercial UNiC
Procurorii PCCOCS au obținut condamnarea la 7 ani închisoare a unei femei din Cahul, care a pus în aplicare un plan de exploatare sexuală în Turcia a unei mame solitare, în 2006.
Mai exact, potrivit Judecătoriei Chișinău, condamnata care acum are vârsta de 44 de ani i-a propus mamei cu copil mic un loc de muncă la restaurantul prietenul ei turc, în Turcia – să spele vase, să facă curățenie și ocazional să mai și îngrijească de copilul dânsei. În acest scop, aceasta a pornit aplicarea primelor două faze din planul infracțional:
- I-a organizat perfectarea pașaportului, timp de o zi;
- A adăpostit-o șapte zile într-un apartament din Chișinău – Botanica, înainte de plecare spre Turcia, unde urma să fie instruită în domeniul prestării serviciilor sexuale.
Aceasta a fost încuiată în apartament cu alte două fete, cu care era determinată să bea alcool și să fumeze, ca parte a muncii de prestare a serviciilor sexuale ce urma să aibă loc în Turcia. – Asta în pofida faptului că a doua zi după sosire, tânăra mamă a întrebat-o pe femeia inculpată dacă într-adevăr e vorba de muncă decentă în restaurant, iar aceasta i-a reconfirmat.
Totuși, victima a intuit faptul că promisiunea este falsă, atunci când le-a auzit pe celelalte două fete discutând despre bărbați și sex. Prin urmare, victima și-a contactat fosta cumnată. Acestea și-au dat întâlnire în preajma centrului comercial UNIC din capitală, sub pretextul primirii de la fosta cumnată a unor haine pentru copilul ei. Deși la întâlnire aceasta era însoțită de colegele de apartament, cu scopul ca să o supravegheze, victima a prins momentul oportun și a fugit de la fața locului cu fosta cumnată, la care s-a refugiat apoi și a depus plângere la autorități.
Așa cum inculpata nu a fost în Moldova o perioadă mai lungă de timp, aceasta a fost anunțată în căutare și investigată penal la revenirea în țară, ceea ce a rezultat în trimiterea de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a dosarului penal în judecată, în 2023, atunci când învinuita revenise în țară. Deși examinarea cauzei în judecată a avut loc în lipsa acesteia, au fost cercetate declarațiile acesteia anterioare acordate procurorilor PCCOCS, precum și alte probe, inclusiv depozițiile martorilor, ceea ce a dus la condamnarea ei la șapte ani închisoare (cu asigurarea prezumției nevinovăției până la rămânerea definitivă a sentinței, potrivit legii).
# # #
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
