Consilier al guvernatorului Găgăuziei – reținut, după îndemnul la omorul unui actual și a unui fost demnitar de rang înalt
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță percheziționarea și reținerea unui consilier al guvernatorului UTA Găgăuzia, în seara zilei de vineri, după ce în aceeași zi, acesta a instigat la acțiuni violente împotriva unui actual și a unui fost demnitar de rang înalt.
Mai exact, acesta a publicat o postare pe rețele de socializare, în care îndeamnă la uciderea celor doi, din motive de prejudecată. Astfel, acum consilierul reținut pentru 72 de ore are calitatea de bănuit pentru instigarea la violență, manifestată prin îndemn public, împotriva unei categorii de persoane, din motive de prejudecată.
Potrivit legii, instigarea la ură sau violență se pedepsește cu amendă până la 52.500 lei, muncă gratuită în folosul comunității sau închisoare până la 3 ani. Investigarea penală a acestuia continuă, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
# # #
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 123 просмотра