Conducea automobilul haotic, până nu a provocat un accident rutier. După ce a fost chestionat de polițe, a refuzat testarea alcoolscopică, neavând nici permis de conducere. Inculpatul - condamnat la închisoare

30.09.2024

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare cu executarea reală a pedepsei închisorii, pentru o persoană acuzată de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Așadar, printr-o sentință recent emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii şi i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 10 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit acuzării înaintate, la 29 iunie 2023, inculpatul, fără a deține permis de conducere, a urcat la volanul unui autoturism marca „Suzuki”. În jurul orei 18:30, în timp ce conducea haotic prin comuna Tohatin, municipiul Chișinău, a pierdut controlul asupra vehiculului, lovind o bordură și, ulterior, un autoturism parcat. În urma accidentului rutier, ambele unități de transport au fost deteriorate nesemnificativ. În scurt timp, fiind sesizată, la fața locului a intervenit poliția. 

Suspectat de șofare sub influența alcoolului, inculpatul a fost condus la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a refuzat să fie supus testării alcoolscopice și recoltării probelor biologice pentru determinarea stării de ebrietate.

Inculpatul a pledat nevinovat. 

Acesta a fost luat sub strajă din sala de judecată.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
 

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md