Ar fi hărțuit sexual o colegă de serviciu cu dizabilități de auz și de vorbire, iar pentru fapta comisă va sta după gratii
Procuratura mun.Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat în vârstă de 40 de ani pentru hărțuire sexuală.
Instanța i-a stabilit pedeapsa de un an de închisoare. Totodată, prin cumul cu o pedeapsă anterior aplicată în privința sa pentru fapte de huliganism, a fost condamnat la 4 ani de închisoare.
Potrivit probelor, inculpatul ar fi hărțuit sexual o colegă de muncă cu deficiențe de auz și de vorbire. Acesta încerca să o determine la întreținere de rapoarte sexuale prin discuții, mesaje și amenințări.
Victima a relatat că bărbatul, care era mai în vârstă decât ea, i-a propus să aibă o relație, iar după ce tânăra a refuzat, bărbatul a devenit agresiv. Acesta îi scria mesaje în timpul zilei și în timpul nopții, îi trimitea imagini foto și video cu conținut indecent. Acesta i-a propus și să întrețină relații sexuale contra plată. Femeia a fost nevoită să îi blocheze conturile pe toate rețelele sociale. Victima s-a plâns directorului întreprinderii în care activa și acesta l-a atenționat pe inculpat, la care a fost și el la rândul său amenințat, din care motiv, directorul l-a concediat pe inculpat. Chiar și după concediere, abuzurile nu au încetat.
Femeia a încercat să creeze impresia că are un iubit, crezând că astfel va reuși să scape de insistențele făptuitorului, însă acesta a înțeles că relația este fictivă și a amenințat-o că o va viola și ulterior o va omorî. Acesta i-a scris și mesaje mamei și surorii victimei, numind victima cu cuvinte necenzurate.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția, declarând că s-a împăcat cu partea vătămată. Acesta a menționat că nu va mai admite asemenea comportamente și că nu va depăși limitele unei relații de prietenie.
Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, care a fost anunțat în căutare.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 50 просмотров
