Condamnată la 4 ani de închisoare pentru violență în familie

05.10.2023

La 03 octombrie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Briceni.         
 

Astfel, potrivit sentinței, o tânără de 23 de ani, a fost recunoscută vinovată de violență în familie, soldată cu vătămarea gravă a integrității corporale (art. 2011 alin.(3) lit.a) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpata, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, urmărind scopul aplicării violenței fizice și psihice față de mama sa, cu care locuia împreună, într-un sat din raionul Briceni, pe fundalul situației tensionante din familie, i-a aplicat  multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite regiuni ale corpului, cauzându-i părții vătămate leziuni corporale, care conform raportului de expertiză medico-legală au fost apreciate drept vătămări corporale grave.

Potrivit declarațiilor părții vătămate, fiica ei consuma alcool și o bătea sistematic, iar în ultima seară când a bătut-o, a lovit-o cu o cană în regiunea ochiului drept, motiv din care ochiul a început să îi sângereze.

Nu s-a adresat anterior la poliție, căci nu a dorit să îi creeze fiicei sale probleme, precum și din milă față de nepotul ei în vârstă de doar un an de zile. 

Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii, prin urmare cauza în privința acesteia a fost examinată în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md