Bărbat condamnat la 6 ani de închisoare pentru violul cumnatei minore

19.10.2023

Potrivit sentinței din 17 octombrie 2023, un bărbat de la nordul țării, a fost recunoscut vinovat de viol săvârșit în privința unui membru de familie minor (art. 171 alin.(2) lit.b),b1) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în una din zilele lunii martie 2021, aflându-se la domiciliul soacrei sale amplasat într-un sat din nordul țării, locuind în aceeași gospodărie cu cumnata minoră în vârstă de 16 ani, i-a propus acesteia să întrețină un raport sexual benevol, însă ultima l-a refuzat. În continuarea acțiunilor sale ilegale, inculpatul, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, acționând cu intenție directă, prin constrângere fizică și psihică, a întreținut cu ea un raport sexual.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Acesta a pledat nevinovat. În declarațiile oferite, a negat vehement comiterea infracțiunii, menționând că este o metodă de răfuială a soacrei sale împotriva lui pentru a-l alunga din domiciliul ei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md