Procurorii de la Criuleni au obținut o sentință de condamnare a unui bărbat, învinuit de violare de domiciliu și tentativă de omor

07.03.2024

La 20 februarie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Criuleni, sediul Central pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Criuleni.         

Potrivit sentinței, un bărbat de 41 de ani, a fost recunoscut vinovat de două capete de acuzare: violare de domiciliu (art. 179 alin.(1) din Codul penal), și tentativă de omor (art. 145 alin.(1) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la 31 octombrie 2021, aproximativ la ora 22:00, a pătruns ilegal în gospodăria consăteanului său din raionul Criuleni. Aflându-se în ograda gospodăriei victimei, în urma unui conflict apărut, urmărind scopul de omor, intenționat, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuțit peste diferite părți ale corpului, inclusiv în zone de importanță vitală, însă acțiunile sale nu și-au produs efectul din motive independente de voința sa, inculpatul fugind ulterior de la fața locului. 

În rezultatul loviturilor aplicate, victimei i-au fost cauzate potrivit raportului de expertiză judiciară: „plăgi tăiate la nivelul capului, cutiei toracice posterior și ambelor membre superioare, plăgi tăiat-înțepate la nivelul membrului superior stâng, care se califică ca vătămare corporală ușoară”.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md