Bărbatul din Cimișlia, acuzat de tentativă de omor și violență în familie, și-a aflat sentința

26.01.2023

La 19 ianuarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Cimișlia.         

Așadar, potrivit sentinței, un tânăr în vârstă de 28 de ani, a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor și violență în familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis cu încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 5976 lei.

 

Reamintim că, la data 24 iulie 2022, aproximativ la orele 01:00, învinuitul, aflându-se la domiciliul vecinului său de 43 de ani, situat în or. Cimișlia, fiind în stare de ebrietate alcoolică, după ce ar fi văzut cum concubina sa, o femeie de 26 de ani, ar fi servit alcool și s-ar fi sărutat cu vecinul, din motive de gelozie față de acesta, i-a aplicat ultimului mai multe lovituri cu pumnii peste corp, ulterior, ieșind din domiciliu, i-a mai aplicat acestuia lovituri cu coada unei sape, apoi cu tăișul ei în regiunea capului, acțiunile lui fiind curmate de către concubina acestuia.

În rezultatul loviturilor, victima a fost internată în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău, fiind în stare inconștientă gravă.

Tot atunci, aflându-se în domiciliul vecinului său, din motive de gelozie, a adresat cuvinte injurioase și în adresa concubinei sale, amenințând-o cu moartea și  lovit-o cu un obiect ascuțit, aplicându-i plăgi înțepătoare în regiunea claviculei, provocându-i leziuni corporale ușoare.

Tânărul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat, prin urmare, judecarea cauzei în privința acestuia a avut loc în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

26 ianuarie 2023
Procuratura Generală