Pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru trafic de ființe umane

30.01.2023

La 27 ianuarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Briceni.

 

Așadar, potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, săvârșit asupra a două sau mai multe persoane, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activități în domeniul angajării în câmpul de muncă pe o perioadă de 4 ani.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, pentru obţinerea profitului material, a recrutat un bărbat în scopul exploatării prin muncă, prin promisiunea de angajare în calitatea de cioban la stâna de oi ce o deținea, amplasată în extravilanul unui sat din raionul Briceni.

Ulterior, la data de 28.12.2017, a transportat bărbatul la stâna respectivă, fiind adăpostit, şi contrar prevederilor Convenției Organizației Internaționale a Muncii privind reglementarea condițiilor de muncă, în lipsa unui contract de muncă, fără achitarea salariului stabilit, a fost exploatat o perioadă de aproximativ doi ani, muncind mai mult de 12 ore pe zi, fără zile de odihnă, fiind pus să efectueze nu numai munca pentru care iniţial a fost recrutat, dar şi alte lucrări gospodăreşti, ce erau necesare la întreţinerea animalelor, locuind în condiții grele pe timp de iarnă.

Ulterior, inculpatul, a început să aplice sistematic violența fizică și psihică, întru intimidarea și continuarea exploatării victimei, inventând diferite pretexte pentru a nu-i da bani.

Același inculpat, cu același scop criminal, a mai recrutat o victimă, care s-a dovedit a fi tot un bărbat, pe care l-a exploatat fără remunerare pe post de cioban, cu aplicarea violenței fizice și psihice, timp de aproximativ 4 ani.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

30 ianuarie 2023
Procuratura Generală