Bărbat condamnat la 25 de ani de închisoare pentru viol și acțiuni violente cu caracter sexual

05.04.2023

La 03 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Briceni.        

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de la nordul țării, a fost recunoscut vinovat de viol și acțiuni violente cu caracter sexual săvârșite în privința unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani (art. 171 alin.(3) lit.b), art.172 alin.(3) lit.a) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 25 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în perioada anilor 2017-2020, locuind împreună cu soția și fiica lor minoră, folosindu-se de momentul când soția nu era acasă, având intenția de a-și satisface poftele sexuale, profitând de imposibilitatea victimei minore de a se apăra și de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede, precum și de a înțelege caracterul acțiunilor, prin constrângere fizică și psihică, a întreținut cu minora mai multe rapoarte și acte sexuale.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Acesta a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Contact:
           Secția relații publice
           presapg@procuratura.md