Bărbat din Chișinău condamnat la 9 ani și 6 luni închisoare pentru huliganism și vătămare gravă, care a provocat decesul victimei

11.04.2022

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 30 martie 2022, un bărbat în vârstă de 46 ani, originar din Chișinău, a fost condamnat la 9 ani și 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunilor de huliganism (art.287 alin.(1) din Codul penal) și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale și a sănătății, care a provocat decesul victimei (art.151 alin.(4) din Codul penal).

Astfel, potrivit actului de învinuire, inculpatul este acuzat că, în noaptea de 25 septembrie 2021, aflându-se pe o stradă din sectorul Ciocana al capitalei, a încălcat ordinea publică, în prezența mai multor persoane și din intenții huliganice a aplicat multiple lovituri cu pumnii și cu picioarele peste diferite regiuni ale corpului asupra a altor doi bărbați. În rezultatul acțiunilor sale ilegale uneia dintre victime i-au fost cauzate vătămări corporale ușoare, pe când celui de al doilea, ca urmare a traumei cranio-cerebrale cauzate, în rezultat a survenit decesul acestuia.

Menţionăm că, judecata s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (art.364/1 din Codul de procedură penală), ţinând cont de faptul că inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiţii, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Mai mult ca atât, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, cât și judecării cauzei penale, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsură care a fost menținută și de către instanța de judecată, până când sentința va deveni definitivă.

Sentința este cu drept de apel în Curtea de Apel Chişinău în termen de 15 zile prin intermediul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.

 

11 aprilie 2022

Procuratura Generală