Condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor din motiv de gelozie

02.01.2024

Datorită diligenței procurorilor a fost posibilă obținerea unei sentințe de condamnare pentru o persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni excepțional de grave.

Astfel, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26 decembrie 2023, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din raionul Rezina, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de omor cu deosebită cruzime (art. 27, 145 alin. (2) lit.j) din Codul penal).

Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, inculpatul, la data de 31 iulie 2023, aproximativ la ora 16:30, aflându-se în curtea unui bloc locativ amplasat pe șos. Muncești din mun. Chișinău, în rezultatul unui conflict apărut din motive de gelozie, urmărind scopul omorului intenționat al prietenei sale, a atacat-o cu un cuțit, cauzându-i răni în regiunea gâtului, abdomenului și a toracelui. Din cauze independente de voința făptuitorului, exprimate prin intervenția unui vecin al victimei și sosirea rapidă a ambulanței, fapta comisă nu și-a produs efectul.

Martorul a menționat că a văzut scena criminală pe geam în timp ce prepara mâncare. A ieșit afară, iar prin opunerea rezistenței a speriat făptuitorul, care a fugit de la locul faptei. Văzând că victima este însângerată, i-a acordat ajutorul medical urgent, exprimat prin legarea rănilor cu cămașa acestuia și a chemat ambulanța. 

Măsura preventivă – arestul preventiv a fost menținută în privința inculpatului, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md