Condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă de jaf și huliganism

04.12.2023

Procuratura raionului Ocnița anunță că inculpatul, în vârstă de 45 de ani, a fost pus sub învinuire pentru comiterea tentativei de jaf și infracțiunii de huliganism.

Potrivit învinuirii, în dimineața lui 2 octombrie 2023, inculpatul, fiind în stare de ebrietate, în timp ce se afla în orașul Ocnița, urmărind scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, folosindu-se de vârsta înaintată a părții vătămate care s-a dovedit a fi o femeie de 85 de ani, s-a apropiat de ultima care mergea pe stradă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea abdomenului, concomitent, solicitând bani.

Continuând acțiunile sale infracționale, pentru a o determina pe partea vătămată să-i ofere mijloace financiare, i-a mai aplicat o lovitură, în acest timp partea vătămată a început a striga și la un moment dat a reușit să se rupă din mâinile făptuitorului.

Același inculpat, fiind în stare de ebrietate, la aceeași dată, aflându-se pe o stradă din același oraș, din intenții huliganice, fără careva motive întemeiate, a stopat un bărbat în vârstă de 54 ani care se deplasa cu bicicleta și a început a-i aplica multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, cauzându-i părții vătămate dureri și suferințe fizice.

Prin sentința Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița din 28 noiembrie 2023, inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor imputate, aplicându-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani și 3 luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării sale motivate la Curtea de Apel Bălți. Totodată, reamintim că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Procuratura a constatat cu regret că actele de violență asupra bărbatului de 54 de ani au avut loc în plină stradă, în timp ce circulau mai multe vehicule. Cu toate acestea, trecătorii, manifestând indiferență și apatie, nu au intervenit pentru a opri agresorul și nici nu au alertat autoritățile.

Procuratura îndeamnă societatea civilă la empatie și la denunțarea rapidă a acțiunilor ilegale, în scopul prevenirii consecințelor nefaste pentru victimele infracțiunilor.

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md