Condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de viol
Procurorii au obținut o sentință de condamnare a unui bărbat din nordul țării, acuzat de tentativă de viol al unei minore de 15 ani.
Urmărirea penală, pe caz, a fost inițiată la 13 iulie 2022.
În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești s-a stabilit că, la data de 29 iunie 2022, pe timp de noapte, inculpatul, aflându-se într-o pădure din nordul țării, având intenția de a întreține un raport sexual forțat și de a-și satisface pofta sexuală cu o minoră de 15 ani, prin constrângere fizică, a îmbrâncit-o, a doborât-o la pământ. Din cauze independente de voința sa nu şi-a dus intenția până la sfârșit, deoarece victima a opus rezistență, dar au intervenit și persoane terțe, care se deplasau cu autoturismul prin apropiere și au reacționat.
Prin sentința din 20 noiembrie 2024, inculpatul a fost recunoscut culpabil în săvârșirea infracțiunii şi condamnat la închisoare pe termen de 7 ani în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți în termen de 15 zile.
Această condamnare reprezintă nu doar o sancțiune proporțională cu gravitatea faptelor comise, ci și un avertisment pentru cei care ar putea fi tentați să încalce legea. Totodată, sentința reafirmă angajamentul autorităților de a proteja drepturile și libertățile fundamentale consacrate de Constituția Republicii Moldova, demonstrând că orice tentativă de încălcare a acestora este pedepsită corespunzător.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 128 vizualizări