Cuplu din Edineț reținut pentru trafic de copii

18.11.2022

Ieri 17 noiembrie 2022, Procurorii din cadrul Procuraturii raionului Edineț în comun cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț au reținut un cuplu învinuit de trafic de copii.

 

Mai exact, în perioada de timp cuprinsă între lunile august - septembrie 2022, învinuita în vârstă de 26 ani, prin înțelegere prealabilă și împreună cu concubinul său în vârstă de 33 ani, anterior condamnat, având intenția obținerii unor profituri, au recrutat și au adăpostit o minoră și prin încurajare și promisiuni au pus-o să lucreze la o livadă de mere din satul Ruseni raionul Edineț, fără a o remunera.

Ulterior, tot ei, profitând de starea social vulnerabilă a minorei și urmărind scopul exploatării sexuale a acesteia, prin intermediul amenințărilor și aplicării violenței, au determinat-o pe ultima să presteze servicii sexuale diferitor persoane de gen masculin.

La data de 17.11.2022, persoanele au fost reținute pentru 72 de ore, fiind puse sub învinuire în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 206 alin. 3 lit. b1 ) CP fiind totodată înaintat și un demers în vederea aplicării măsurii preventive sub formă de arestare preventivă pe un termen de 30 de zile, care a fost admis integral.

Dacă va fi constatată vinovăția, învinuiții riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 15 la 20 sau detențiunea pe viață.

Totodată, în cadrul percheziției la domiciliul acestora, au fost depistate și ridicate droguri în proporții deosebit de mari, telefoane mobile și alte obiecte care pot avea aderență la caz.

Faptele cu privire la păstrarea de droguri sunt examinate în continuare de către organele de drept.

18 noiembrie 2022
Procuratura Generală